Privim lucrurile altfel.
Acelaşi drum, dar nu aceeaşi clipă, tu-mi zâmbeşti mereu.
Un sărut, o dulce revedere, un adio ascuns.
Un pas inutil când totul stă pe loc.
Aş dori să te gust puţin câte puţin, până la infinit.
Dar, ţi-am spus, văd totul diferit…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Banuiesc ca trebuie sa scriem, sau mai bine zis, sa "punem" versuri care ne sparg, nu? Ok. Smoke this:
RăspundețiȘtergereDin farama de vapaie,
Dintr-un gol mult prea adanc
Canta marginea de mare
Pe sub clape si-n pamant.
E un val de-odinioara
Ce se zbate sub vioara.
Impletindu-l intr-o sfoara,
Streangul meu e gata-n seara...
Diana™
Pe mine m-au scuipat versurile astea...Dunno why so...don't ask. Trecand peste tema sinuciderii & crap (autoarea poeziei e cea mai realista si cu picioarele pe pamant entitate din univers) cred ca versurile astea lovesc tare si au o semnificatie mai grava decat s-a vrut la momentul scrierii lor.
Intrebare: Daca ai putea sa-ti stergi din memorie, (nu de pe HDD nerdule!!) o amintire, care ar fi aceea?