Nu e oare adevarat, ma intreb, ca exista iluzii care inalta prin simplul fapt ca ne-am dovedit capabili sa credem in ele ? si ca intr-o lume fara nici o iluzie singuratatea noastra ar tasni, intr-o zi, ca sangele prin toti porii ?
Asadar, nu mai cred ca morile de vant sunt cel mai pretios lucru pe care-l putem cuceri; sau ca o iluzie ajunge sa excluda singuratatea, dar ca singuratatea ajunge sa includa multe iluzii:
Nici prostia, nici rautatea nu sunt in functie de sezon. Te lovesti de ele in functie de imprejurari si de noroc. in ultima vreme .. te lovesti de ele peste tot.
Intelepciunea e plina de restrictii: sa nu faci, sa nu dregi, sa te abtii. Or, daca retinerile ar avea valoare, ar insemna ca eu am fost de mic intelept. Lipindu-ma de ziduri, stand mereu in defensiva, am facut ce recomanda inteleptii. Si ce-am reusit? Sa trec niste “balti”. Am pierdut nenumarate ocazii de a iesi din barlogul vietii interioare. M-am umplut de melancolii, precum cainii de purici. M-am ales cu intelegerea ireparabilului.
Fiecare om are haosul său personal. Acesta ar cunoaşte trei faze. În prima îţi ignori, haosul, asteptand sa se aseze pe scaun si sa te lase in pace. În a doua rătăceşti prin el, sperand ca sa vina cineva sa te scoata la liman. În a treia încerci, dacă mai ai puţin timp, să-ţi pui puţină ordine, dar deja esti pierdut intr-un haos care-ti guverneaza viatza de zi cu zi, personalitatea. aici intervine un "prieten bun" si-ti zice ... " Coaie, esti praf".
In secret, mai am o iluzie : ca, de fapt, mint; si nu ma regasesc in tot ceea ce am scris mai sus
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu